Ruxolitinib CAS 941678-49-5

Ruxolitinib este utilizat pentru a trata mielofibroza cu risc mediu sau ridicat, inclusiv mielofibroza primară, mielofibroza post-policitemie vera și mielofibroza post-trombocitemie esențială. Mielofibroza este o problemă a măduvei osoase care pune viața în pericol și se manifestă prin următoarele simptome: splina mărită (splenomegalie), mâncărime severă, febră, transpirații nocturne, scădere în greutate, dureri osoase sau oboseală sau slăbiciune neobișnuită. De asemenea, este utilizat pentru a trata policitemia vera la pacienții care au fost tratați anterior cu hidroxiuree care nu a funcționat bine.
Ruxolitinib este, de asemenea, utilizat pentru a trata boala acută de grefă contra gazdă (aGVHD) la pacienții care au fost tratați cu alte medicamente (de exemplu, steroizi) care nu au funcționat bine. De asemenea, este utilizat pentru a trata boala cronică grefă contra gazdă (cGVHD) la pacienții care au fost tratați cu 1 sau 2 tratamente anterioare care nu au funcționat bine.

Ruxolitinib este un tip de medicament țintit împotriva cancerului numit blocant al creșterii cancerului. Un blocant de creștere a cancerului blochează factorii de creștere Deschideți un articol de glosar care declanșează divizarea și creșterea celulelor canceroase. Ruxolitinib acționează prin blocarea unei gene. Deschideți un articol de glosar care este important în formarea celulelor sanguine. Deschideți un articol de glosar. Această genă se numește Janus Associated Kinaze 1 sau 2 (JAK 1 sau JAK2).
Aveți un test de sânge pentru a verifica modificarea genei JAK înainte de a începe tratamentul.

Ruxolitinib se prezintă sub formă de tablete de luat pe cale orală. De obicei, se ia cu sau fără alimente de două ori pe zi. Luați ruxolitinib aproximativ la aceeași oră în fiecare zi. Urmați cu atenție instrucțiunile de pe eticheta rețetei și cereți medicului dumneavoastră sau farmacistului să vă explice orice parte pe care nu o înțelegeți. Luați ruxolitinib exact conform instrucțiunilor. Nu luați mai mult sau mai puțin sau luați-l mai des decât este prescris de medicul dumneavoastră.
Dacă sunteți tratat pentru mielofibroză sau PV, medicul dumneavoastră vă poate începe să luați o doză mică de ruxolitinib în primele patru săptămâni de tratament și vă poate crește treptat doza după acest timp, nu mai mult de o dată la 2 săptămâni. Dacă sunteți tratat pentru GVHD acută, medicul dumneavoastră vă poate începe cu o doză mică de ruxolitinib și vă poate crește doza după cel puțin 3 zile de terapie. Dacă sunteți tratat pentru GVHD acută sau cronică, medicul dumneavoastră vă poate reduce treptat doza de ruxolitinib după cel puțin 6 luni de terapie.
Dacă nu puteți mânca pe cale orală și aveți o sondă nazogastrică (NG), medicul dumneavoastră vă poate spune să luați ruxolitinib prin sonda nazogastrică (NG). Medicul sau farmacistul vă vor explica cum să pregătiți ruxolitinib pentru a fi administrat printr-un tub NG.
Medicul dumneavoastră vă va comanda analize de sânge înainte și în timpul tratamentului pentru a vedea cum sunteți afectat de acest medicament. Medicul dumneavoastră vă poate crește sau reduce doza de ruxolitinib în timpul tratamentului sau vă poate spune să încetați să luați ruxolitinib pentru o perioadă. Acest lucru depinde de cât de bine funcționează medicamentul pentru dvs., de rezultatele testelor de laborator și de dacă aveți reacții adverse. Discutați cu medicul dumneavoastră despre cum vă simțiți în timpul tratamentului. Continuați să luați ruxolitinib chiar dacă vă simțiți bine. Nu încetați să luați ruxolitinib fără a discuta cu medicul dumneavoastră. Dacă medicul dumneavoastră decide să vă întrerupă tratamentul cu ruxolitinib, medicul dumneavoastră vă poate scădea treptat doza.
Adresați-vă farmacistului sau medicului dumneavoastră pentru o copie a informațiilor producătorului pentru pacient.

Ruxolitinib a fost, de asemenea, în general sigur și bine tolerat și a oferit reduceri semnificative ale splenomegaliei și ale simptomelor la pacienții care au reluat tratamentul cu ruxolitinib după întreruperea tratamentului. În concordanță cu mecanismul de acțiune al ruxolitinibului, evenimentele adverse hematologice au fost cauza principală a întreruperii tratamentului. La cei 207 pacienți care au reluat tratamentul după întreruperea tratamentului, ruxolitinib a oferit reduceri ale lungimii palpabile ale splinei și ale simptomelor înainte și după întreruperea tratamentului. După reluarea tratamentului, pacienții au putut să rămână cu ruxolitinib la o doză medie de ≈10 mg bid, iar majoritatea pacienților nu au necesitat o altă întrerupere. Rata evenimentelor adverse nu a crescut după reluarea tratamentului. În plus, rata întreruperii după reluarea tratamentului a fost comparabilă cu cea observată în populația totală de studiu. De notat, nu a existat nicio dovadă a unui efect de sevraj după întreruperea tratamentului cu ruxolitinib la această cohortă de pacienți.
Profilul evenimentelor adverse al ruxolitinib la pacienții cu risc intermediar a fost în concordanță cu cel raportat anterior la pacienții cu risc mai mare. Ratele evenimentelor adverse non-hematologice au fost similare în ambele grupuri de pacienți, deși cei cu MF cu risc mai mare au raportat rate mai mari de oboseală (12,9% față de 5,5%). Reactivarea herpesului zoster a fost observată în ambele grupuri, pacienții cu risc intermediar raportând rate mai mari de reactivare (8,0% față de 3,6%).
Pacienții cu MF cu risc intermediar-1-au obținut reduceri semnificative clinic ale dimensiunii splinei și ameliorarea simptomelor în concordanță cu cele observate la pacienții cu risc intermediar-2- și înalt înrolați în acest studiu. În săptămâna 24, puțin mai mulți pacienți cu MF cu risc intermediar--au obținut o reducere mai mare sau egală cu 50% față de valoarea inițială a lungimii palpabile a splinei decât pacienții din populația totală (63,8% față de 56,9%, respectiv); ratele au fost similare în săptămâna 48 (60,5% față de 62,3%). În plus, o proporție similară de pacienți din fiecare cohortă a obținut o reducere mai mare sau egală cu 50% față de valoarea inițială a lungimii palpabile a splinei în orice moment (populația totală, 69%; pacienți cu risc intermediar, 77,6%). Timpul median până la un răspuns al splinei a fost, de asemenea, similar (4,7 față de 5,1 săptămâni). De asemenea, proporția de pacienți care au obținut îmbunătățiri semnificative clinic ale simptomelor (≈30% până la 40%) a fost în intervalul așteptat și în concordanță cu cea observată în populația totală JUMP (≈45% până la 50%).